Category Archives: Rebranding

Rebranding Stiri

Rebranding pe Piata Romaneasca de Asigurari

Piata asigurarilor din Romania este vie si in continua miscare, iar noi pachete de asigurari sunt lansate periodic. Cititi acest articol pentru a afla ultimele stiri referitoare la cateva dintre cele mai importante companii de asigurari prezente in tara noastra.

rebranding asigurari romaniaGrupul britanic de asigurari Aviva este prezent pe piata romaneasca inca din anul 2000 si reprezinta unul dintre pionierii ofertelor de asigurari de viata. Daca initial compania era cunoscuta sub numele de Commercial Union Asigurari de Viata Romania, dupa o campanie de rebranding, sub conducerea noului director canadian, compania  a devenit din ce in ce mai cunoscuta sub denumirea Aviva Asigurari de Viata.

Interamerican Romania este o alta firma de asigurari care a devenit in urma unui proces de rebranding Eureko Asigurari. Schimbarea avut loc in 2009. Actionarul majoritar este grupul olandez Eureko, cel care a cumparat actiunile companiei elene de asigurari. Rebrandingul a costat citeva milioane de euro.

Tot in 2009 era lansat brandul de asigurari Groupama, creat prin fuziunea dintre Asiban si BT Asigurari, doua companii de asigurari care avusesera impreuna in anul precedent afaceri de cateva miliarde de euro. In urma fuziunii, asiguratorul Asiban practic a disparut;  BT Asigurari era mai cunoscuta datorita Bancii Transilvania, care era fostul actionar. Procesul de rebranding a fost estimat la un cost de aproximativ un milion de euro.

In luna februarie a anului 2010, cunoscuta firma de asigurari AIG Romania a trecut si ea printr-un proces de schimbare a numelui, devenind Chartis Romania. In urma acestor schimbari, firma de asigurari nu mai este supravegheata de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, ci de catre ACAM, autoritatea franceza de supraveghere a asigurarilor din Franta, tara unde firma Chartis isi are de fapt sediul central.

Eurohold este numele companiei bulgare care a investit nu mai putin de 12,5 milioane euro in achizitionarea a peste 75% din actiunile companiei romanesti Asitrans. La un an de la achizitie, compania Asitrans a devenit Euroins Romania, prin schimbarea numelui.

In anul 2008 compania austriaca Uniqa, actionar Astra Asigurari, a decis cumpararea companiei de asigurari Unita de la Vienna Insurance Group. La finele anului 2007 Uniqa a renuntat la preluarea Astra dupa o serie de negocieri esuate, pretul de vinzare fiind considerat a fi unul foarte mare. Dupa acest esec, Uniqa si-a retras numele din logo-ul Astra-Uniqa. Dupa inca un an, Uniqa, dupa adoptarea numelui actionarului majoritar, a devenit Uniqa Asigurari.

In anul 2010 Vienna Insurance Group a ajuns la o intelegere cu grupul francez de asigurari AXA, cea mai mare companie europeana de asigurari, pentru vinzarea Omniasig Life. Astfel, in anul 2011, AXA a fost oficial lansata pe piata de asigurari din Romania.

Un an mai tarziu, in 2011, Generali Asigurari a fuzionat cu Ardaf si au format compania de asigurari Generali Romania. Italienii au dorit insa pastrarea ambelor branduri, Ardaf si Generali, lansand o campanie de promovare pentru ambele. Dupa un an in care au fost inregistrate pierderi importante, grupul Generali a decis sa renunte la brandul Ardaf si sa mearga mai departe cu brandul Generali, acesta fiind considerat a avea un impact mai puternic si, deci, un potential mai mare. Astfel, dupa o prezenta de 20 de ani pe piata asigurarilor din Romania, brandul Ardaf a disparut.

In vara anului 2012 grupul britanic de asigurari Aviva a anuntat terminarea vanzarii operatiunilor de asigurari de viata din Romania, Ungaria si Cehia catre MetLife. Astfel, MetLife a preluat societatile Avia Pensii si Avia Consulting /Training. Tranzactia a avut loc prin intermediul Alico Asigurari, care este membru al grupului american MetLife inca din anul 2010.

De curand germanii din compania Gothaer Finanzholding si-au anuntat si ei prezenta pe piata romaneasca dupa procesul de rebranding al firmei de asigurari Platinum, la care, de altfel, detin pachetul majoritar de actiuni.